Războiul pornit de Rusia are efecte dramatice și asupra etnicilor români din vestul Ucrainei. Aceștia se confruntă nu doar cu problemele generate de război (sărăcie, insecuritate, creșterea intoleranței, pierderea de vieți omenești) ci și cu afectarea drepturilor de a învăța în limba maternă sau de a își păstra identitatea etnică. Partea a treia a unui proiect ce a inclus investigarea situației comunității românofone din regiunea Odesa și a statutului limbii moldovenești (aici partea 1 și partea a 2-a)
Informația pe scurt:
- Circa 150 de mii de etnici români, care își asumă explicit această identitate, trăiesc în regiunile Cernăuți și Transcarpatia din vestul Ucrainei
- Chiar dacă acești oameni nu au experimentat direct ororile războiului, viața lor a devenit mai grea în ultimul an, resimt sărăcia, nesiguranța și au rude, prieteni sau cunoscuți care luptă sau au murit pe front
- La nivelul comunității, principala problemă este însă restricționarea accesului la învățămînt în limba maternă. Legea educației, ca și cea a limbii ucrainene, noua lege a minorităților nu au făcut decît să consfințească reducerea nivelului de cunoaștere și folosire a limbii române
- Deși apreciază ajutorul primit pînă acum din România, etnicii români din regiunile Cernăuți și Transcarpatia ar dori noi forme de sprijin, care să nu se reducă la susținerea identitară (fie ea lingvistică, culturală sau etnică)
- Experții consideră că Uniunea Europeană poate oferi modele de bună practică în domeniul protecției minorităților, mai trebuie doar ca România și Ucraina să lase deoparte stereotipurile de interpretare a trecutului comun și să găsească căi potrivite de colaborare
E un sfîrșit de primăvară tîrzie, războiul se desfășoară în continuare, dar aici viața pare că nu și-a ieșit din țîțîni.
Drumurile ce taie nordul Bucovinei istorice, imediat cum treci granița României, nu-s prea rele, dar nici grozave, însă înțesate cu tiruri ce așteaptă. Tiruri imobile, precum niște artere prin care curge hrană și petrol, apte să întrețină iluzia că viața își rămîne loială sieși.
Aici casele oamenilor sînt temeinice, curțile largi și bine rînduite. Crengile copacilor atîrnă sub flori albe și roze care dau speranțe că va fi un an rodnic. Nicio sirenă, niciun foc de armă, niciun tir de artilerie, cît de îndepărtat, nu tulbură liniștea locurilor, asta deși au trecut cam 14 luni de la invazia pe scară largă a Rusiei.
[ Bucovina de Nord și Transcarpatia ]
În regiunea Chernivtsi (Cernăuți) din Ucraina, în mai multe sate, dar și în orașul Cernăuți trăiesc circa 114,6 mii de etnici români (cam 12,5% din totalul populație, cea mai numeroasă minoritate din regiune). Lor li se adaugă alte circa 67,2 mii de românofoni, care se auto-identifică drept moldoveni și care trăiesc preponderent în fostul județ Hotin.
Tot etnici români, circa 32,1 mii (2,6% din totalul populației) trăiesc și în regiunea Zakarpattia (Transcarpatia), adică în nordul Maramureșului istoric.
Toate aceste date trebuiesc însă luate în considerare cu îngăduință, pentru că au fost obținute în 2001, anul ultimului recensămînt oficial al populației din Ucraina.
De atunci, multe s-au mai întîmplat în această țară, printre altele o revoluție, războaie. Iar toate acestea, după cum vom vedea, au influențat masiv și viața etnicilor români din Ucraina.
”Simțeam cumva că sînt între două lumi”
”Nu am venit în România strict din cauza războiului… Însă, cumva, războiul a favorizat acest lucru, m-a împins să îmi spulber indecizia…”. Marin Gherman este unul dintre etnicii români din regiunea Cernăuți a cărui viață a fost direct influențată de invazia rusă în Ucraina.
De cam un an de zile s-a mutat la Suceava, împreună cu familia și de atunci a reușit să se integreze aici, lucrînd ca ziarist-colaborator pentru mai multe publicații românești și, totodată, devenind lector la catedra de Relații Internaționale a Universității Ștefan cel Mare.
Soția sa, medic pediatru – gastroenterolog, continuă să lucreze cu jumătate de normă la Cernăuți, oferind consultații online și, în plus, colaborează cu organizația ”Salvați Copiii” pe proiecte ce țin de susținerea refugiaților din Ucraina. Cei doi copii ai lor sînt la școală, în Suceava.
”Asta este viața noastră acum și sîntem, ca să zic așa, într-o stare de dedublare și comparare continuă a celor două lumi în care trăim”, spune Marin Gherman.
Născut în 1987, într-o Uniune Sovietică ce era pe ducă, face școala în Buda Mare, localitate din Ținutul Herța, unde studiază în limba maternă, respectiv româna. Pe atunci, ca materii separate, în limba de stat, se făceau doar limba și literatura ucraineană.
Avea cam zece ani cînd începe să se întrebe de ce țara în care trăiește se numește Ucraina, dar el acasă, pe stradă, la școală vorbește românește. În jurul lui auzea și puțină ucraineană sau limbă rusă, dar învață să comunice și prin intermediul lor.
Intră la Universitatea Națională Yuriy Fedkovych din Cernăuți, la științe politice. ”Aici am învățat totul în limba ucraineană. Un an de zile mi-a fost mai greu, recunosc acest lucru (…) am avut nevoie de o adaptare lingvistică. Dar m-am descurcat”. În plus, mărturisește că acum i s-a conturat clar sentimentul de diferență etnică. ”Am înțeles că, da, eu sînt cetățeanul statului ucrainean, dar în același timp mă diferențiez de majoritate. Setea de cultură etnică mi-a apărut fiind înconjurat în special de vorbitori de ucraineană și rusă”, spune Marin Gherman.
În 2014 își dă doctoratul și tot atunci începe activitatea publicistică, prin lansarea agenției de presă BucPress. În anii următori proiectul media crește tot mai mult și este completat prin înființarea Institutului de Studii Politice și Capital Social. Acest lucru i-a permis să intre în contact profesional cu numeroși politologi și experți ucraineni. ”Simțeam cumva că sînt între două lumi. Pe de-o parte, îmi asumam identitatea mea românească, la care țin foarte mult, pe de altă parte eram încadrat în viața științifică ucraineană și est-europeană, prin proiecte de cercetare-dezvoltate”.
Decizia de a se muta în România nu a venit pe neașteptate și nici nu a fost influențată exclusiv de începerea războiului. ”Acest gînd mi-a venit după adoptarea Legii educației în Ucraina, în 2017 (…) adoptare care s-a întîmplat ca un trăsnet”, spune Marin Gherman.
După cum am relatat, legea – conform narațiunii oficiale – își propunea să ridice standardele sistemului educațional ucrainean la cele ale UE și, totodată, să reducă importanța limbii ruse în sistemul școlar. Se mai dorea ca prin cunoașterea mai bună a limbii ucrainene, minoritățile să se integreze mai bine în societate.
Numai că punctul 7 al legii – modificat în ultima clipă, fără o consultare publică – a generat numeroase controverse. Acesta prevede că se poate preda în limbile minorităților naționale doar la grădiniță și în ciclul primar (clasele 1-4), ulterior materiile de studiu trebuind să fie studiate în limba ucraineană, gradual, în procente diferite, ajungîndu-se ca în ultimul an de liceu ponderea materiilor în ucraineană să fie de cel puțin 80%. Excepție făceau limbile minorităților ale căror state-mamă sînt membre UE (bulgară, română, maghiară și polonă), în cazul acestora prevederile legii urmînd să se aplice efectiv de la 1 septembrie 2023.
Gherman consideră că, în principiu, integrarea minorităților în ansamblul societății este un concept ok, dar că în cazul ucrainean adoptatea legii s-a făcut pripit, fără o dezbatere. ”În plus, conform articolului 7 al legii doar se oferă dreptul de a studia în limba maternă, acesta nu mai este garantat (…) Constituția zice că statul garantează studierea în limba maternă. Reprezentanții autorităților zic, da, garantăm, dar nu știm cît garantăm: totul, mai mult sau mai puțin. Și este o situație încîlcită”.
Lucrurile nu s-au oprit aici. În 2019, a fost adoptat un act legislativ care a generat îngrijorări privind protejarea drepturilor lingvistice ale minorităților. Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat și-a propus revitalizarea limbii ucrainene, ca parte a eforturilor Kievului de a-și consolida identitatea națională.
Printre altele, legea prevede că diversitatea lingvistică este permisă în știință și cultură, cu condiția ca ”produsele finale” să fie disponibile și în limba ucraineană. Iar acest lucru a dus la dispariția unora dintre publicațiile editate de către minoritatea românească. Totodată, a fost impusă folosirea limbii ucrainene în majoritatea aspectelor vieții publice, ca și faptul că limba maternă nu poate fi utilizată ca limbă oficială în raporturile cu autoritățile.
”Pentru mine, această lege a dus la o încîlceală totală în capul elevilor care studiază în învățămîntul secundar, prin introducerea unor cote lingvistice”, consideră Marin Gherman. ”Pas cu pas, și deja se întîmplă acest lucru, părinții români vor fi nevoiți să-și dea copiii la școală cu predare în limba ucraineană”, adaugă acesta.
”Vreau să construiesc poduri între cele două popoare”
Și Serhii Hakman este un etnic român din regiunea Cernăuți a cărui viață a fost direct influențată de invazia rusă în Ucraina.
Doctor în istorie, conferențiar universitar la Universitatea din Cernăuți și funcționar public, Hakman consideră că poate să fie simultan și un bun român dar și patriot ucrainean. ”Cînd mă întreabă cineva cine sînt spun: sînt etnic român, dar cetățean politic ucrainean. (…) Asta este poziția mea, pe care o consider absolut normală”.
„Singura posibilitate ca să mă simt împăcat în suflet este ca etnia și cu naționalitatea mea politică să nu mi se bată. De aceea, singura posibilitate este să construiesc poduri și nu garduri între cele două popoare. Mă ocup foarte serios cu diferite aspecte ale colaborării transfrontaliere sau cu tot ce pot face din perspectiva cooperării româno-ucrainene”.
Probabil, în această atitudine a lui Hakman a contat și că, în Bucovina, deși numai în ultimul secol s-au succedat nu mai puțin de patru administrații – austro-ungară, românească, ruso-sovietică și ucrainenă încă ”oamenii, limbile și culturile de aici sînt puternic legate între ele și indisolubil amalgamate în identitatea acestui loc”, pentru a cita din Tony Judt.
Totodată, Serhii Hakman crede că oamenii din cele două țări ar trebui să afle mai multe unii despre ceilalți – implicit să renunțe la ”prejudecățile fățișe” – iar asta ar însemna un efort pentru promovarea reciprocă a inițiativelor socio-economice, a culturii, literaturii, dar și a istoriei comune a celor două țări.
Dar și Serhii Hakman crede că adoptarea Legii educației din 2017 – gîndită ca o măsură de a contracara faptul că limba de stat nu era însușită de mulți vorbitori de rusă – a fost însoțită de cîteva greșeli. Întîi de toate, s-a redus prea mult numărul de materii de studiu în limbile minorităților și, apoi, legea nu a fost dezbătută public. ”Iar asta a produs în rîndul populației o anumită panică și nemulțumire, iar în rîndul țărilor vecine o anumită neînțelegere: păi, nu ne-ați promis protejarea minorităților?”, spune Hakman.
În ce privește drepturile lingvistice pentru minoritățile etnice, un subiect care adesea inflamează mediile naționaliste din România, acesta crede că și aici e vorba de atingerea unui echilibru între drepturile de minoritar și cele de cetățean ucrainean.
„Trebuie ca oamenii să poată studia un număr suficient de ore în limba maternă, altfel își pierd identitatea, posibilitatea de a-și cunoaște cultura și limba. Totodată, trebuie să studieze suficient de mult și în limba de stat, pentru că altfel nu au suficiente șanse de a se integra în societate”, consideră istoricul.
Pledoaria sa pentru studierea, inclusiv la nivelul liceului, a cît mai multor ore în limba maternă este clară. ”O persoană care vorbește prost limba maternă va vorbi prost și limba de stat, va folosi o limbă mai încîlcită, mai simplificată. Cu părere de rău, cred că aceasta este una dintre greșelile cele mai mari ale stat ucrainean. Bineînțeles că nu putem scoatem din motivația asta și războiul, care radicalizează anumite decizii. Toată lumea caută acum soluții simple și imediate la probleme destul de complexe. Aceste soluții nu sunt mereu cele mai reușite, ci adesea doar agravează situația”, spune Serhii Hakman.
Situație de jure, situație de facto
În ciuda asigurărilor oferite de Kiev cum că „extinderea predării în limba de stat nu va reduce nivelul de cunoaștere și folosire a limbilor minorităților naționale”, profesorii și elevii români așteaptă cu inima strînsă începutul noului an școlar, cînd vor intra în vigoare noile prevederi ale legii educației.
Reamintim că, de la 1 septembrie, minoritățile ale căror state-mamă sînt membre ale Uniunii Europene, respectiv cea română, maghiară și polonă vor trebuie să studieze 40% din ore (sau cel puțin trei materii) în limba ucraineană (asta în clasele V-VI), respectiv 60% copiii din clasele VII-IX, iar la liceu procentul ajunge la 80%.
Toți profesorii cu care am vorbit au spus că vor respecta legea, dar că sînt sceptici că aceasta va putea fi pusă efectiv în practică în formatul actual. Legea trebuie respectată și de către primăriile locale, cele care finanțează școlile.
”Nu există să nu urmăm legea de la Kiev, însă vă spun sincer că nu știu cum o să o aplicăm. La noi la școală nu avem cadre care să predea materiile în limba ucraineană. Nu avem de unde să îi luăm, pentru că sînt vremurile care sînt”, ne-a declarat un profesor care a dorit să nu fie numit. ”În aceste condiții, o să ne descurcăm cum putem, important este ca să îi ajutăm pe copii să învețe. Și, cine știe, poate că după ce se termină războiul va fi și legea schimbată din nou, că doar nu din vina noastră s-a ajuns aici”.
Tipărirea noilor manuale, ce vor fi folosite din toamnă, este întîrziată, dar cel puțin acestea sînt disponibile online (vezi aici). Procedura de trecere la noua programă este destul de elaborată. Părinții elevilor urmează să decidă prin vot ce materii vor fi studiate în limba ucraineană, dar desigur se va ține cont și de ”nevoile educaționale”. Apoi vor avea loc consultări cu cadrele didactice și cu părinții elevilor pentru a decide împreună care discipline vor fi predate în ucraineană și care în limba română, deciziile urmînd a fi trimise centralizat către ministerul Educației de la Kiev, care va stabili numărul necesar de manuale. Și acest proces este întîrziat.
Conform datelor oficiale, circa 18.500 de copii învățau în limba română la începutul anului școlar 2022 (mai multe detalii aici). Cei mai mulți dintre aceștia învață în regiunea Cernăuți, iar aproape 2.000 în regiunea Transcarpatia. În această din urmă regiune, în 109 școli (dintr-un număr general de 581), peste 18.500 de elevi au posibilitatea de a primi educație în limba minoritară maternă. 96 de școli funcționează pentru nevoile reprezentanților minorității maghiare, iar 12 pentru nevoile educaționale ale reprezentanților minorității naționale române (aproape 2.000 de elevi). În regiune, funcționează 604 grădinițe funcționale cu aproape 37.000 de copii de vîrstă corespunzătoare. 111 grădinițe funcționează în limbile minorităților naționale – 2 în limba română (62 de copii), 108 în limba maghiară (3.327 de copii) și 1 în limba slovacă (27 de copii). Toate aceste date ne-au fost oferite de dna Halyna Shumitska, profesor la catedra de Sociologie a Universității din Ujgorod (vestul Ucrainei).
Chiar dacă războiul a adus multe schimbări neplăcute în rîndul membrilor comunităților de români din Ucraina (regiunile Cernăuți și Transcarpatia), chestiunea accesului la învățămînt în limba maternă rămîne cea mai importantă (vezi tabelul de mai jos). Desigur, toți oamenii resimt sărăcia și greutățile vieții, aduse de război, cu toții resimt nesiguranța sau sînt afectați de conflict (80% dintre etnicii români au declarat că au rude, prieteni sau cunoscuți care au luptat sau luptă pe front) sau de creșterea intoleranței și a tensiunilor sociale.
Însă, în ce privește învățămîntul, războiul a cauzat direct o scădere a numărului de copii înscriși la grădinițe, în condițiile în care mulți bărbați, care deja munceau în țări din UE, și-au luat familiile cu ei. Totodată, chiar dacă pe moment pare să fie doar un fenomen temporar, migrația internă din Ucraina – cu multe persoane strămutate din zonele afectate direct de conflict din estul țării găsindu-și refugiu în regiunea Cernăuți sau Transcarpatia – începe să ducă la o modificare a compoziției etnice a multor localități. Iar, din toamnă, acest lucru se va traduce în mai multe clase cu limba de studiu ucraineană.
Altfel, după cum se vede și din datele sondajului realizat de Institutul de Studii Politice și Capital Social (ISPCS) în rîndul comunităților de români din Ucraina, circa 64 % dintre etnicii români susțin că accesul la învățămînt în limba maternă este cea mai mare problemă din ultimii 30 de ani. Urmează apoi închiderea ziarelor sau dispariția emisiunilor de televiziune și radio în limba română (52%). Alte probleme ar mai fi: un interes scăzut al României față de situația comunității românești (48%), politica Ucrainei considerată nefavorabilă pentru comunitatea română (43%) sau lipsa de investiții.
Doar 6% dintre respondenți consideră ca fiind o problemă reală lipsa accesului la studii în limba ucraineană pentru o mai bună integrare a vorbitorilor de limba română în societate.
O nouă lege contestată
Pentru un observator neutru, situația comunităților românești din Ucraina induce o stare de disonanță cognitivă. Nu poți să nu simți un disconfort, o tensiune cînd încerci să înțelegi ceea ce se întîmplă acolo. Astfel, există un set de legi pe baza cărora reprezentanții românilor spun că au pierdut din drepturile de a studia în limba maternă, în timp ce autoritățile ucrainene spun că aceste legi, dimpotrivă, oferă mai multe drepturi de a studia în limba ucraineană și astfel cresc perspectivele de integrare în societate.
Au existat speranțe că această situație va fi cumva mediată prin adoptarea unui nou act legislativ la Kiev. Numai că, în decembrie 2022, adoptarea unei noi Legi a minorităților nu a adus soluțiile așteptate de minoritățile etnice.
Ca să îl cităm pe Marin Gherman, ”legea este una bună, dar nu ne ajută cu nimic”. Potrivit notei explicative ce o însoțește, legea oferă definiția „minorităților (comunităților) naționale”, drepturile, libertățile și obligațiile acestora, precum și specificul politicii de stat în domeniu.
În plus, la nivel legislativ sunt stabilite în premieră atribuțiile organului executiv central de implementare a politicii de stat în domeniul apărării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale. Totodată, legea permite minorităților etnice dreptul de a avea discipline specifice, cum ar fi istoria sau cultura minorității, dreptul la inscripții bilingve, ”produse” culturale în limba maternă etc.
Însă nu este nimic specificat despre educație. ”Românii se așteptau ca această lege a minorităților să introducă modificări în legile care au trezit anumite nemulțumiri (…) Degeaba ai lege care îți permite să scoți ziare în limba română dacă nu vei mai avea cititori”, mai spune Gherman.
Și oficialii români au fost critici față de noua Lege a minorităților din Ucraina, pe considerentul că aceasta limitează drepturile minorităților. ” În legea minorităților adoptată de Radă pe 13 decembrie persistă prevederi care pot avea un impact negativ, prin raportare la standardele europene”, a apreciat Ministerul român al Afacerilor Externe.
În schimb, de la Kiev nu a venit nici o reacție, iar experții ucraineni sînt sceptici că legea va mai fi modificată, așa cum speră etnicii români. ”Este foarte important ca noua lege să nu includă norme care să contrazică legile în vigoare ale Ucrainei, în așa fel încît să creeze lacune pentru nerespectarea legilor privind limba de stat și educația. Însă de la început a fost evident că unele state membre ale UE, în primul rînd, bineînțeles, Ungaria, vor critica legea și vor cere extinderea drepturilor minorităților naționale în așa fel încît acest lucru să contrazică nevoile de siguranță națională și de unitate statală a Ucrainei”, spune dr. Halyna Shumitska.
”Este important de menționat că, în perioada agresiunii Rusiei în Ucraina, problemele minorităților naționale devin foarte sensibile, pentru că se află în domeniul siguranței umanitare a țării (…) Sîntem de acord cu experții în ceea ce privește faptul că este firesc ca un lider politic să se preocupe de diaspora din alt stat. Totuși, aceasta nu înseamnă că legea ucraineană nu va intra în vigoare, va fi schimbată imediat sau contravine obligațiilor internaționale ale statului nostru”, a adăugat Shumitska. (interviul complet poate fi citit aici).
În prezent, legea minorităților este în curs de examinare de către Comisia de la Veneția. Luna viitoare sînt așteptate recomandările privind modul de îmbunătățire a textului legii, atît din punct de vedere juridic, cît și lingvistic. Totuși, natura acestor recomandări este mai degrabă consultativă decît obligatorie.
”Și în cazul altor rezoluții privind legislația, Comisia de la Veneția a recomandat Ucrainei să mențină un echilibru între promovarea limbii de stat și protejarea drepturilor lingvistice ale minorităților naționale. Cu alte cuvinte, nici statul, nici limbile minoritare nu ar trebui să aibă de suferit de pe urma noilor legi lingvistice. Prin urmare, ne putem aștepta la același gen de recomandări și în ceea ce privește noua lege privind minoritățile și, în consecință, la unele modificări ale textului acesteia”, spune dr. Nadiya Kiss, de la Universitatea Justus Liebig din Giessen (Germania).
Pentru Ucraina, care își dorește o aderare cît mai rapidă la Uniunea Europeană și implicit ”bifarea” capitolului privind respectarea drepturilor minorităților este important ca noua lege în domeniu să fie adoptată pînă la sfîrșitul acestui an. Ulterior, se va vedea cît de repede și în ce context va avea loc aderarea.
”În ceea ce privește reacțiile statelor vecine și procesul de negociere privind intrarea în UE, experiența altor țări demonstrează că acesta este un proces lung și complicat. Presupun că pentru reprezentanții autorităților ucrainene care vor participa la procesul de negociere, obiectivul principal ar trebui să fie apărarea intereselor naționale ale Ucrainei, nu viteza de decizie”, mai spune dr Halyna Shumitska.
Ce fel de viitor?
Marin Gherman nu este foarte optimist privind viitorul comunității românești din Ucraina. Întîi de toate, pentru că la Kiev nu există o voință politică care să permită oferirea din nou a drepturile pe care le-au pierdut minoritățile naționale, iar această viziune geopolitică la Kiev este sprijinită și de Occident.
Iar asta înseamnă că Ucraina va continua procesul de uniformizare etnică, ceea ce înseamnă că nu va dori să nu mai existe minorități, dar va face astfel încît aceste comunități să nu fie pentru ea ”o primejdie de securitate”.
”Mulți ucraineni, la nivel central mă refer, văd lucrurile prin prisma unor așa-numiți ochelari de Donbass. Adică ei spun: o dată ce rușii ne-au atacat folosindu-se de argumentul etnic că rusofonii sînt călcați în picioare (…) să nu facă același lucru, la un moment dat, și românii sau ungurii sau polonezii. Ei văd stereotip realitatea, nu-și dau seama că aceste state sînt membre UE și NATO”, apreciază Marin Gherman.
Și tot el adaugă: ”Eu văd stereotipizarea ca principala problemă din Ucraina în momentul de față. Nu se văd lucrurile așa cum sînt, ci prin prisma frustrărilor din trecut”. ”Eu nu pot să vorbesc în momentul de față despre o deschidere, atât din partea minorității românești față de autoritățile ucrainene și nici invers. Nu observ nici din partea autorităților o deschidere și un dialog bazat pe încredere. De asta trăim în două lumi diferite. Încă”.
Dar stereotipuri există și în rîndul membrilor comunității românești. Marin Gherman spune că continuă să existe un profil de român profund conectat la o convingere naționalistă, bazat pe ideea că ucrainenii ne-au făcut rău de-a lungul istoriei și de aceea trebuie să fim împotriva lor. ”Avem nevoie de schimbarea acestui profil. Nu trebuie să fim contra națiunii titulare. (…) Noi trebuie să știm să negociem, să demonstrăm loialitate, pe de o parte, și în același timp să avem mai multă echilibristică diplomatică în a dialoga cu ucrainenii”, crede Gherman.
Tot el constată că, în aceste condiții, s-a accentuat fenomenul de asimilare a tinerilor de origine română în societatea ucraineană. ”Asta este ce mă doare cel mai mult (….) Nu doar pentru că s-a dat o nouă lege a educației, ci în mod oarecum natural tinerii s-au conectat la societatea și muzica ucraineană, la job-uri în Ucraina etc”. Asimilarea aceasta s-a făcut, crede Gherman, pentru că tinerii nu au avut alternativă, nu au fost lăsați să aleagă în ce privește modul în care să fie educați sau în care să își asume identitatea etnică.
În acest context, trebuie văzut și ceea ce poate face România pentru protejarea drepturilor comunității românești din Ucraina. În primul articol din acest proiect, am prezentat modul în care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a oferit sprijin suplimentar în condițiile create de războiul din Ucraina. Am văzut că anul trecut, DRP a alocat circa 2 milioane de euro pentru programe de sprijin direct, a educației și a mediului asociativ, bani care au sprijinit achiziția de materiale școlare, plus burse pentru profesorii și părinții copiilor care învățau în școli cu clase în limba română. Totodată, au fost susținute proiecte mass media, culturale, de spiritualitate și tradiție ori s-au organizat tabere de vară pentru tineri. Marea majoritate a acestor bani au mers către românii din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, restul către populația românofonă din regiunea Odesa.
Cu toate acestea, Marin Gherman consideră că deși statul român a avut numeroase inițiative pentru românii din Ucraina, nu totdeauna acestea au fost cele mai fericite. ”Politicile DRP se bazează strict pe conceptul de păstrare a identității: lingvistică, etnică, culturală. Dar numai atît. Nu vorbim despre afaceri, să zicem. Eu tot timpul spun că e bine cu limba și cu identitatea, țin mult la asta, dar ce le vom zice noi, ce le vom propune noi tinerilor pentru viitor, că ei nu vor trăi doar din Eminescu și Creangă”.
Totodată, Gherman crede că Bucureștiul ar trebui să își asume și proiecte majore, la nivel guvernamental – nu precum cele de acum, care se derulează doar 6-7 luni pe an – cum ar fi, spre exemplu, un birou TVR sau Radio România la Cernăuți. ”Totul se poate, dacă se vrea. Nu putem compara ce s-a făcut în regiunea Cernăuți cu ce s-a făcut pentru Republica Moldova, spre exemplu. La noi nu există școli private, nu s-a făcut vreun centru cultural finanțat de către stat”, spune Marin Gherman. Acesta crede că Bucureștiul ar trebui să se poziționeze altfel față de statul ucrainean și să își propună să adopte o viziune dinamică, ”de depășire a barierelor birocratice atunci cînd e nevoie să se facă ceva mai mult”.
Uniunea Europeană reprezintă un cadru în care colaborarea dintre România și Ucraina în domeniul protecției minorităților naționale ar putea deveni mult mai bună. Nu există o politică comună europeană în acest sens, dar există nenumărate modele de bune practici care pot fi preluate. Și Marin Gherman consideră că aceasta este calea de urmat: ”trebuie să renunțăm la stereotipuri și la clișeele asupra trecutului istoric (…) și să găsim modalități de a rezolva problema minorităților pe cale europeană”.
